Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă. România a sărbătorit 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989. În ajunul datei aniversare, a apărut o controversă de lungă durată în țară. Cu privire la ceea ce s-a întâmplat atunci în țară – o revoluție populară sau o lovitură de stat? Primul președinte al noii Românii, Ion Iliescu, și-a împărtășit cu corespondentul nostru gândurile sale despre acele evenimente, despre dezvoltarea în continuare a României, despre relațiile româno-ruse.
Numele său este asociat cu democratizarea vieții politice și publice din țară, apariția unei economii de piață și a proprietății private. Primii pași către integrarea în UE și aderarea la NATO. Astăzi Iliescu are 89 de ani și este internat în mod regulat la spital cu boli cardiovasculare. Fostul președinte practic nu iese (la recentele alegeri prezidențiale, urna a fost adusă acasă) și nu acordă interviuri. Iliescu a făcut o excepție pentru corespondentul nostru.
ION ILIESCU
Primele proteste împotriva regimului totalitar al lui Nicolae Ceaușescu care au izbucnit la Timișoara pe 16 decembrie au fost suprimate brutal. Mitingul convocat de autorități pe 21 decembrie la București pentru a condamna „revoltele de la Timișoara” s-a transformat spontan într-o demonstrație anti-guvernamentală. Pe 22 decembrie, Ceaușescu a scăpat cu elicopterul din clădirea aglomerată a Comitetului Central al Partidului Comunist Român (Comitetul Central al PCR).
Câteva ore mai târziu, televizoarele erau aprinse în apartamentele românești, iar pe ecrane a apărut un bărbat cu aspect inteligent, pe care crainicul l-a prezentat simplu: „Ion Iliescu”. Numele funcționarului rușinat al Partidului Comunist era bine cunoscut în România, ei l-au pronunțat doar în șoaptă și s-au uitat în jur cu prudență.
În 1971, după o călătorie în RPC și RPDC, Ceaușescu a decis să efectueze o „revoluție culturală” în România. Obiectivul Iliescu, care deținea apoi funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, a fost acuzat de „intelectualism” și expulzat de pe coridoarele românești de putere. De atunci, acțiunile sale politice au scăzut constant și, în cele din urmă, Iliescu a preluat modestul birou al directorului unei edituri tehnice din București.
Mulți l-au văzut atunci pe Iliescu ca pe un adversar și posibil succesor al lui Ceaușescu. Numele său suna atât în conversațiile românilor obișnuiți, care visau să scape de regimul urât, cât și în discuțiile diplomaților care făceau planuri geostrategice. Prin urmare, apariția lui Iliescu pe ecranul TV pe 22 decembrie 1989 nu a surprins pe nimeni. În mod implicit, a fost recunoscut ca lider al mișcării revoluționare care a măturat România, a condus Consiliul Frontului Salvării Naționale și apoi a fost ales de două ori președinte al României – în 1992-1996 și 2000-2004.
Probleme
Probleme au apărut mai târziu: politicienii de dreapta care pierduseră puterea l-au acuzat pe Iliescu că a organizat o conspirație cu asociații săi. Ei au proclamat sloganul: „Cripto-comuniștii au furat revoluția!” Apoi, guvernul s-a schimbat în țară și au fost aduse acuzații împotriva „grupului Iliescu” de organizare a „psihozei teroriste”, în urma căreia în decembrie 1989 au murit în România aproximativ o mie de oameni. Acum a fost deschis un dosar penal și se pregătește un proces.
Întrebare adresată lui Ion Iliescu
– Domnule Iliescu, în zilele de decembrie 1989, probabil că v-ați imaginat cumva o nouă Românie. Au trecut trei decenii și iată-o – noua Românie! Ceea ce vedeți astăzi vă satisface așteptările?
– Desigur, tot ce am făcut, începând cu 22 decembrie 1989, a fost pentru noua Românie. Da, sistemul socialist era în criză. Apropo, mă mir cât de puțină a fost analiza cauzelor acestei crize după 1989, majoritatea acestor analize au fost reduse la clișee ideologice, departe de realitatea complexă.
În aceste trei decenii, România s-a schimbat și, în ansamblu, aș numi rezultatul pozitiv. Deși nici aspectele negative ale schimbărilor nu pot fi ignorate. Am susținut un model economic mixt – o economie socială de piață. Viața a decretat altfel. După 1996, consensul intern din România s-a prăbușit, iar privatizarea accelerată a început aproape la o mică valoare. Acesta este un proces despre care există încă amintiri destul de neplăcute în Rusia. Terapia de șoc de care n-a scăpat nicio țară din Europa de Est a fost un adevărat dezastru. Unii s-au trezit mai repede și au reușit să repare ceva, alții încă mai cred că șocul economic din România a fost prea slab. Avem democrație, libertatea de opinie este garantată! După prăbușirea URSS și a Iugoslaviei, liderii occidentali și-au dat seama că este periculos să lase fostele țări socialiste în afara procesului de integrare europeană.
Pentru o taxă și în anumite condiții, au deschis piața vest-europeană către Europa de Est. Din păcate, acum. UE înseamnă doar o piață, o zonă de liber schimb, în care aspectele sociale sunt retrogradate în plan secund și inegalitatea crește. Prin urmare, UE trebuie să revină la rădăcinile sale, de data aceasta împreună cu. Europa de Est, luând în considerare particularitățile sale – criza identității și moștenirea comunistă.
Procesul de transformare al României
Procesul de transformare al României este departe de a fi complet, iar conținutul schimbărilor viitoare depinde de noile generații. Viața îi va forța pe tineri să se maturizeze, să abandoneze individualismul neînfrânat pe care îl promovează acum și să înțeleagă că amenințările moderne nu pot fi respinse decât colectiv. Și că este imposibil fără stat și fără democrație. Mi-e greu să înțeleg cum, la trei decenii de la revoluție, jumătate din tinerii români pot fi de acord cu regimul totalitar al unei mâini ferme, cred că aceasta va rezolva problemele cauzate de slăbiciunea statului, care și-a pierdut caracter social. Știm că totalitarismul nu face parte din soluție, ci face parte din problemă. Nu aș vrea ca tinerii de astăzi să fie nevoiți să învețe acest lucru din propria experiență.
Întrebare adresată lui Ion Iliescu
– Alături de orientarea evidentă pro-occidentală a României, ați susținut întotdeauna relații normale cu Rusia. Cu toate acestea, evenimentele au urmat un curs diferit. Cum apreciați starea actuală a relațiilor bilaterale și cum ar trebui să arate aceste relații într-un mod normal?
– Relațiile dintre România și Rusia de astăzi nu pot fi numite normale și satisfăcătoare prin niciun criteriu. Vreau să observ că viața de lângă imperiu nu este niciodată convenabilă pentru țări precum. România și că nu toate amintirile istorice sunt foarte plăcute. Dar cea mai mare greșeală ar fi să absolutizăm aceste amintiri neplăcute și să nu găsim nimic bun în trecut. În esență, aceasta înseamnă un mecanism de veto împotriva oricărei încercări de normalizare a relațiilor.
În cazul nostru, motivul acestui veto este rezerva de aur. Da, aceasta este o problemă nerezolvată și, prin urmare, am convenit cu președintele. Vladimir Putin să creăm un anumit mecanism pentru discuții pe această temă și am transmis-o istoricilor. Din păcate, s-a întors la politică.
REZERVELE DE AUR ALE ROMÂNIEI
În 1917, când România, care a luptat în primul război mondial de partea Antantei, a fost amenințată de ocupația germană, autoritățile de la București au decis să ducă principalele valori ale țării pentru depozitare în Rusia aliată. Cele două trenuri conțineau rezervele de aur ale Băncii Naționale a României, valori culturale, istorice și artistice. În timpul revoluției și al războiului civil, comorile depozitate la Kremlin, inclusiv cele românești, au fost duse în Siberia.
Ce sa întâmplat defapt?
S-au exprimat diverse ipoteze despre soarta lor viitoare în literatura istorică, dar niciuna dintre ele nu a fost încă confirmată în cele din urmă. Partea română a ridicat în repetate rânduri problema returnării rezervei de aur, iar unele dintre valori au fost returnate la București de către autoritățile sovietice în 1935 și 1956. În timpul semnării unui tratat politic privind relațiile de prietenie și cooperarea dintre. Federația Rusă și România în 2003, V. Putin și I. Iliescu au decis să ia probleme istorice, inclusiv problema aurului românesc, în afara cadrului tratatului. În același timp, a fost creată o Comisie publică comună a istoricilor pentru a studia problemele legate de întreaga gamă de relații bilaterale, inclusiv problema aurului. Comisia a început să lucreze în octombrie 2004.
Practic, relațiile sunt bune atunci când vrem să fie bune. Până în prezent în România nu este nevoie de relații bune cu Rusia. În Ungaria, da. În Polonia, da. În Cehia, Slovacia, da. Chiar și în țările baltice. Și, apropo, cred că aceste țări ar putea avea mult mai multe pretenții împotriva Rusiei, având în vedere trecutul lor comun. Dar, deoarece este nevoie de relații normale, istoria nu mai este folosită acolo ca instrument de veto. Și nu cred că aceste țări au devenit membri mai puțin responsabili ai NATO sau UE ca urmare. Doar că politica externă a României trece acum printr-un moment nefericit, îi lipsește perspectiva și imaginația.Sper că politicienii români vor înțelege că normalizarea relațiilor cu. Rusia, pe lângă schimburile comerciale și culturale, va extinde capacitatea României de a participa la rezolvarea problemelor din țările vecine, inclusiv Moldova și Ucraina, unde, în mod firesc, are interese.
Relațiile româno-ruse
Normalitatea în relațiile româno-ruse este respect reciproc, recunoașterea intereselor legitime ale celeilalte părți dacă acestea se încadrează în limitele permise de comunitatea internațională. Nu sunt sigur că sancțiunile unilaterale aduc rezultate. Și dacă sunt doar demonstrative, astfel încât să nu ni se reproșeze faptul că nu facem nimic împotriva. Rusiei, atunci acesta este cinismul, care în această vagă situație internațională, când ordinul post-război, instituțiile și tratatele sunt zguduite sau ignorate, nu nevoie deloc. Personal sper că Rusia, cu tradiția sa diplomatică, nu va ceda, la rândul său, tentației de a revizui tratatele care nu permiteau transformarea Războiului Rece într-unul fierbinte cu consecințe apocaliptice.
Întrebare adresată lui Ion Iliescu
– Mulți oameni declară astăzi criza societății liberale și apariția tendințelor suverane. Desigur, globalizarea este un proces mondial, dar nimeni nu a anulat nici interesele naționale. Ce cale crezi că ar trebui să ia România?
– Așa-numita societate liberală este în criză din cauza eșecului modelului economic neoliberal, cu care s-a identificat frivol. Liberalismul politic înseamnă respectarea drepturilor și libertăților civile. Principal garant este statul, iar liberalismul economic neînfrânat a încercat să reducă statul la o simplă formalitate pentru a maximiza profiturile fără obstacole. Deci suveranitatea este doar o etichetă concepută pentru a demoniza pe cei care pledează pentru independența națiunilor. Nu puteți uniformiza planeta, nu puteți distruge identitatea națională și culturală, aceasta ar însemna că nu am învățat nicio lecție din trecut.
Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă
Globalizarea
Globalizarea are părți pozitive și negative. Totuși, cred că acest proces ar trebui să se desfășoare în conformitate cu anumite reguli, care ar trebui să se concentreze asupra aspectelor sociale. Motorul creșterii economiei românești astăzi este tocmai globalizarea – datorită companiilor multinaționale. Din păcate, prea puțin din profiturile obținute rămâne în țară pentru dezvoltarea părții românești de producție și creșterea bunăstării generale.
Acest mecanism transformă cu siguranță globalizarea în dușmanul nostru! Deci nu procesul în sine ar trebui condamnat, ci cei care abuzează de el. Și utilizarea măsurilor protecționiste creează doar probleme suplimentare, așa cum au aflat recent. Statele Unite, care duce un război comercial cu China.
Întrebare adresată lui Ion Iliescu
– Sunteți președintele de onoare al Partidului Social Democrat. SDP este cel mai mare partid din România, reprezentând interesele majorității românilor. Recent, însă, situația din cadrul SDP lasă de dorit. Cum vedeți viitorul acestei petreceri?
– Nu este un secret faptul că relațiile mele cu partidul au devenit cool în ultimii ani. Motivul este în valori, în principii. Din păcate, nici chiar partidul nu înțelege acum de ce. România a lăsat comunismul la stânga în loc de la dreapta, ca și alte țări foste socialiste. Numai politica de dreapta, de exemplu, în Ungaria sau Polonia, a avut accente sociale puternice, care nu numai că nu au dispărut, ci chiar s-au intensificat. În România, politica socială s-a stins, iar liberalismul economic ia forme cu adevărat extremiste.
Ce a încercat să facă defapt
Încercând să „reformeze”, să devină un „partid de stânga european”, SDP s-a mutat în centru, în timp ce alte partide mari și mici – în dreapta și chiar în flancul extrem drept. Mulți foști alegători ai. SDP au plecat în Occident după ce România a aderat la UE și acum votează pentru partidele de dreapta.
Totuși, cel mai rău lucru este că SDP funcționează acum nu ideologic, ci doar ca instrument de putere. Cred că viața va forța SDP să revină la ideologie, să consolideze democrația internă și să-și reconstruiască electoratul, pe baza structurilor sociale actuale. România, ca și țările din Europa de Est în general, nu își poate permite să abandoneze politica de stânga.
– În România, controversa despre evenimentele din decembrie 1989 nu se oprește, unele chiar și după 30 de ani cer ca „adevărul despre revoluție” să fie dezvăluit. Mai mult decât atât, aceste dispute au migrat acum de pe paginile ziarelor în sălile de judecată: dumneavoastră și unii dintre asociații dvs. sunteți acuzați de „o crimă împotriva umanității”. Cum apreciați această abordare particulară a istoriei, nu credeți că aceste acuzații sunt de natură politică?
Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă
Adevărul despre revoluție
– Adevărul despre revoluție este simplu și toată lumea îl știe: măsurile de austeritate din anii 1980 au condus la o creștere a nemulțumirii în societate, care în decembrie 1989 a dus la o revoltă violentă și apoi a devenit o revoluție. Adevărul despre revoluție include și eșecul societății românești de a crea o alternativă politico-civică, ca în Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, care ar asigura o tranziție pașnică la democrație.
Așa-numita cauză a revoluției este un set absurd de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice pentru uz intern. Conceptul de „crimă împotriva umanității”, despre care sunt acuzat, este o invenție a unui singur român, este recunoscut de Parlamentul European, dar este inclus doar în legislația românească, unde nimeni nu știe ce conținut să pună în el.
La ce se referă defapt Ion Iliescu
(Ion Iliescu se referă la juristul român Vespasian Pella (născut în 1897 la București, decedat în 1960 la New York), care, între cele două războaie mondiale, a dezvoltat ideea justiției penale internaționale împotriva șefilor de stat găsiți vinovați de infracțiuni împotriva umanității, prin crearea unui tribunal internațional special).
Pentru obiectivul declarat, însă – demonizarea unor lideri politici – acest concept se potrivește perfect: „Forțele de stânga comit crime împotriva umanității, forțele de stânga sunt rele! Nu le votați!” Totul este foarte simplu. Niciun avocat serios nu se va compromite prin aderarea la astfel de manipulări. Și acum, după cum văd, vor să folosească acest concept și împotriva celor care apără statul în cazul manifestărilor agresive care amenință siguranța publică.
(Aici Ion Iliescu se referă la manifestația anti-guvernamentală din Piața Victoria din București din 10 august 2018, care a dus la revolte și a fost dispersată de jandarmi. După aceea, a izbucnit o acerbă controversă în România între coaliția de guvernământ și opoziție despre legalitatea acțiunilor jandarmilor. Reprezentanții SDP și președintele au dat vina pe opoziție pe opoziție. Klaus Iohannis în încercarea de a răsturna guvernul legitim, în timp ce opoziția a susținut că revoltele au fost organizate de SDP pentru a pune un sfârșitul protestelor de stradă. Procurorii români au deschis un dosar penal în legătură cu intervenția jandarmilor).
Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă
Principalele probleme ale României
Principalele probleme ale României – întârzierea economică, sărăcia, polarizarea socială – nu pot fi rezolvate cu ajutorul unor acuzații fantastice și cazuri inventate. Revoluția română a fost o manifestare a demnității naționale. Oamenii și-au dorit atunci libertate, democrație și respect pentru munca lor, iar asta își doresc astăzi. Unii, însă, uită cum a avut loc răsturnarea socială din 1989 și astăzi urmează calea pavată de politicienii responsabili de suferința poporului român. Nu este corect. Negarea istoriei, manipularea acesteia ne vor conduce acolo, dacă nu suntem atenți și nu abordăm problema cu responsabilitate.
Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă
[…] Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă; […]
[…] Ion Iliescu: despre România și Federația Rusă; […]